Umbra cheii este lipsa de scop.
Ea atinge nucleul celei mai profunde frici umane si anume frica de moarte.
Oamenii fac tot ce le sta in putinta ca sa scape de aceasta frica.
In general, din aceasta umbra, se nasc doua tipare principale: fie o negam complet si aceasta ne prinde din urma, fie permitem acestei frici sa ne mistuie si astfel intreaga noastra viata devine o permanenta reactie la frica.
Toate arhetipurile si simbolurile demonice ale lumii sunt personificari ale acestei frici de moarte.
Realitatea mortii conduce la chestiunea scopului vietii unui individ.
Scopul primar la nivel fizic este sa ne mentinem sanatatea cat mai mult timp.
Pe langa acesta, ma avem integrat in noi si un alt scop – acela de a evolua.
Evolutia inseamna pentru fiecare dintre noi exprimarea unicitatii creative.
Pentru a ne putea elibera unicitatea creativa in lume insa, avem nevoie sa ne confruntam cu propria latura intunecata si astfel la un moment dat trebuie sa ne confruntam cu frica de moarte.
Cu alte cuvinte, asa cum spun marile mituri ale lumii, trebuie sa trecem mai intai prin Infern pentru a putea renaste in lumina.
Cel mai intalnit mod de a evita frica de moarte este construirea unor filozofii mentale fixe si apoi trairea in interiorul lor.
Mintea ne face sa credem ca scopul vietii se afla undeva in viitor, nu aici si acum. Astfel amanam viata pana la clipa finala cand ne intalnim fata in fata cu toate fricile noastre.
In timpurile moderne, frica de moarte s-a transformat mai degraba, in lipsa de scop. Acum, oamenii in loc sa se teama sa moara, se tem mai degraba sa traiasca.
In fapt, frica de lipsa de scop este tot o frica de moarte dar cosmetizata.
In cadrul acestei umbre, orice frica poate fi perceputa sub forma de vibratie.
Aceste vibratii au fost personificate in diverse culturi sub forma entitatilor sau demonilor.
Exista mai multe sisteme care exploreaza latura intunecata inconstienta a naturii umane de la samanism la psihoterapie.
Intregirea se realizeaza doar dupa cele mai profunde frici sunt imbratisate in profunzime. Astfel, capata sens expresia ca singurul mod de a ucide un demon este de a-l absorbi in lumina din interior.
Samanul identifica fricile sub forma entitatilor negative care trebuie dizlocate din fiinta interioara pe cand psihoterapia le clasifica in diverse tipuri de nevroze, psihoze si tulburari de personalitate.
Toti demonii izvorasc dintr-o singura sursa care este suma tuturor fricilor, inclusiv cea de moarte. Acest egregor este denumit arhidemonul sau sosia fiecaruia dintre noi.
Numai dupa ce recastigam aceste aspecte intunecate ale fiintei putem sa incepem sa definim si sa manifestam scopul vietii.
Darul cheii este totalitatea.
Totalitatea inseamna a trai alaturi de frica si a fi deschis in fata schimbarii continue, a imbratisa durerea si placerea deopotriva.
La nivelul de dar, mintea nu mai are control asupra vietii si apare constiinta ca scopul vietii poate fi gasit numai in momentul prezent si nu in viitorul indepartat.
Pe masura ce imbratisam treptat, toate provocarile pe care viata ni le ofera, adunam si combinam laolalta diverse aspecte ale psihicului nostru, dobandind individualizarea.
Fiecare situatie din viata noastra este conceputa ca o forma de initiere care ne permite sa evoluam sau sa ramanem pe loc.
Oamenii care au darul cheii, au tendinta sa abordeze orice necaz cu inima usoara.
Unul din marile mistere ale vietii este ca sentimentul de a avea un scop in viata vine din impulsul de a servi un scop superior propriei persoane.
Al 28-lea siddhi este nemurirea.
Nemurirea nu poate fi inteleasa prin intermediul mintii deoarece mintea are limitele timpului.
Adevarata nemurire inseamna incetarea totala a timpului.
Pentru asta este nevoie sa moara simtul identitatii si al separarii lasand locul lor doar vietii.
Odata ce nu mai exista un centru localizat al constiintei, nu mai exista moarte pentru ca nu mai are ce sa moara.
Ramane doar constienta deplasandu-se la nesfarsit intre forme.