Cheia 51 – De la initiativa la initiere

Umbra cheii este agitatia.

Ea da nastere unei tulburari si insecuritati enorme in fiintele umane.

Motivul pentru care se creeaza aceasta tulburare este din cauza ca viata se afla in afara controlului nostru.

Evenimente neasteptate se pot produce din cand in cand in vietile noastre si ele ne pot schimba radical destinul.

Teama ca, ceva rau ni se poate intampla in orice moment produce o profunda insecuritate.

Socurile fac parte din viata omului insa la nivel de umbra posibilitatea de a suferi socuri ne nelinisteste in mod constant.

Socurile ataca insasi temelia realitatii si atasamentul nostru de aceasta realitate.

La frecventa joasa existam in inchisoarea falsei sigurante a constiintei de umbra.

Socul suprem pe care incercam din rasputeri sa il evitam este moartea.

Negand insa realitatea mortii fizice negam insasi viata deoarece fara sentimentul mortii, viata isi pierde adevaratul sentiment al valorii – lucru care este principala cauza a desensibilizarii fiintelor umane.

Cheia 51 raspunde si de competitivitatea umana.

Ea se refera la nevoia de a fi primul dar nu pentru a deveni mai bun ci pentru a fi superior altora.

Din acest punct de vedere toti ceilalti sunt folositi ca mijloace pentru propria avansare.

Superioritatea este insa, doar o firava incercare de a amana inevitabilul.

De-a lungul istoriei, toti cei care au ajuns in varful ierarhiei au fost redusi la modestie de catre moarte.

In umbra cheii 51 exista o imensa energie care se manifesta prin agitatie.

Ea ne impulsioneaza incontinuu sa facem ceva doar ca sa obtinem vreun fel de reactie si sa descarcam astfel energia nelinistita, electrica.

Acest lucru poate sa ne duca la tot felul de actiuni prostesti si nesabuite intr-o stare de aparenta neinfricare.

Totusi aceasta lipsa a fricii nu este una reala, bazata pe incredere ci dimpotriva ineaca frica in agitatie.

La frecventa mai ridicata apare darul initiativei.

Cheia 51 joaca si rol de portal.

In timp ce frecventa de umbra duce spre “iad”, frecventa de dar duce spre un loc al geniului personal.

De fiecare data cand avem curajul sa ne urmam propriile initiative creative independente trecem prin acest portal.

El detine un loc important in ADN deoarece contine codul emanciparii individuale.

A ne urma propria initiativa si a ne indeparta de calea cunoscuta inseamna un salt enorm spre o cale pe care n-a mai pasit nimeni.

Calea colectiva este calea sigurantei pe cand cea individuala este misterioasa si plina de incertitudini.

Unei fiinte umane ii este imposibil sa se trezeasca fara insa sa-si fi accesat in intregime initiativa creativa.

Cei care trec prin acest portal intorc spatele intelepciunii inaintasilor si pleaca in cautarea propriului adevar.

Aceasta este o cale mitica, perceputa de multe ori ca o calatorie intr-o lume subterana, in care calatorul va trece prin probe si va avea infruntari.

Este o cale a inimii care duce spre inima.

Si cheia 51 este un arhetip al razboinicului dar spre deosebire de cheile 38 si 39 ce descriu lupta cu fricile colective, cheia 51 reprezinta lupta cu propriile frici.

De asemenea darul cheii reprezinta apogeul competitivitatii umane doar ca, de data asta competitia este cu propriul sine.

Vitalitatea si curajul initiativei creative provoaca reactii benefice din partea campului cuantic.

Astfel, cu cat credem mai mult in noi si actionam conform cu aceasta credinta, cu atat mai mult ne sprijina viata.

A ne depasi propriul simt al nevredniciei si a pasi dincolo de competitie inseamna a imbratisa magia dimensiunilor superioare.

Oamenii cu darul cheii nu sunt lideri ci initiatori. Ei apar pentru a cataliza noi procese in randul omenirii sau traiesc vieti atat de unice si curajoase care ii inspira pe altii sa faca la fel.

La nivelul cel mai inalt avem siddhi-ul trezirii.

A existat dintotdeauna o preocupare a umanitatii pentru procesul de trezire si pe baza lui s-au dezvoltat o multitudine de scoli si sisteme.

Al 51-lea siddhi lasa la o parte toate aceste sisteme aducand un adevar simplu si socant.

El spune ca pana nu te trezesti, dormi.

Nu exista trepte ale trezirii. Ea este un mister care nu permite propriei naturi sa fie inteleasa sau copiata.

Multi dintre cei mai mari mistici si chiar marile revelatii si sisteme nu reusesc sa atinga macar adevaratul camp al trezirii.

Adevarata trezire vede pur si simplu prin tot si nu are absolut nimic de a face cu comportamentul sau experienta.

Si nici nu apare si dispare. Odata ce a venit ramane pentru totdeauna.

Cel trezit devine un recipient care nu stie decat sa daruiasca din sine iubire cosmica universala in contextul in care nu mai exista nimic care sa opreasca curgerea vietii.