Umbra cheii este imaturitatea.
Imaturitatea printr-o comparatie simbolica ar fi ca si cand am trage cu arcul cu sageti indoite. Niciuna nu va atinge vreodata tinta.
Revenind in planul intern uman, sagetile sunt intentiile noastre si orice urma de frica din care le cream, le indoaie. Oricat am investi si ne-am stradui cu aceste intentii, ele intotdeauna vor perpetua frecventa initiala dizarmonica a fricii.
Una dintre cele mai frecvente forme de imaturitate este intentia pentru bani si putere, generata de frica.
Frecventa de umbra are la baza o enorma presiune care produce stres care la randul lui genereaza dorinta de a deveni bogat din punct de vedere material cu convingerea ca devenind bogat, stresul va inceta.
Bogatia este nesustenabila insa, daca nu serveste unui scop superior.
Mintea noastra umana are mari dificultati in a ne vedea ca parte din intreg si de aceea, prin orice act individual din frica, de fapt intarim un camp colectiv de frica al umanitatii care la randul lui, isi intoarce vibratia joasa in lume, fiecarui individ.
Pentru a evolua, avem nevoie sa incepem sa intelegem ca facem parte dintr-un singur organism si sa scapam de frica de moarte.
Chiar si dorinta noastra spirituala de a ne proiecta existenta dincolo de aceasta viata prin reincarnare sau ca o fiinta spirituala separata are la baza tot o frica subtila – aceea de a ne dizolva inapoi in constiinta pura.
Adevarul este ca tiparul fractal al evolutiei este cel care avanseaza si nu atasamentul nostru fata de el iar moartea ne detaseaza chirurgical de individualitate.
Nu putem inca sa realizam asta pe deplin si de aceea am dezvoltat de-a lungul timpului un adevarat cult pentru individualitate, desi individul este o iluzie.
Omenirea este inca asemenea unui copil mic care nu e constient de consecintele actiunilor sale.
Dorinta de a pedepsi un individ poate parea fireasca pt frecventa de umbra dar la nivelul de intelegere superioara a unitatii, nu este decat o autoamagire.
Frica de non-existenta nu ne lasa constiinta sa isi cuprinda complet forma.
Cand intelegem ca, totul trece mereu in nefiinta si se creeaza din nou si ca noi actionam din frica de a opri acest proces, inima incepe sa se deschida.
Incepem sa traim viata fara judecati, fara proiectii si fara atasament.
La nivelul darului – expansiunea, intelegem ca viata in sine este in permanenta, intr-un proces de extindere si evolutie.
Chiar si atunci cand pare ca se contracta, este tot o expansiune dar intr-o directie diferita.
Adevarata expansiune inseamna intotdeauna evolutie si respecta legea cresterii fractale.
Cresterea fractala intr-un sistem presupune evolutia in toate aspectele sale si nu doar intr-o singura directie.
De asemenea sistemul in evolutie devine din ce in ce mai complex. Astfel constiinta noastra isi depaseste continuu propriile convingeri si viziuni intelegand din ce in ce mai mult sinteza intregului.
Pentru acest proces avem insa nevoie de incredere, mai ales in momentele de tranzit ale constiintei cand inca nu putem intelege sinteza nivelului urmator.
De fapt, expansiunea se petrece cand constiintei i se permite sa patrunda din ce in ce mai mult in forma.
Pe masura ce permitem constiintei sa se extinda, ea ne deschide inimile. Deschizand inima, prin energia devotiunii fata de viata, renuntam la orice definitie despre ce credeam ca suntem si incotro ne indreptam si permitem vietii sa se manifeste prin noi.
La cel mai inalt nivel de siddhi apare supraabundenta.
Odata activata energia daruirii catre intreg, ea creeaza o imensa descarcare in campul energetic colectiv care la randul sau genereaza o multitudine de energii benefice inspre individ.
Pentru cel care s-a trezit prin ochii acestui siddhi omenirea in intregul sau devine atat o fiinta cat si o devenire.
Dincolo de forma si constienta, constiinta pura din spate nu se schimba, nu evolueaza, nu se extinde, nu se contracta, pur si simplu este.