Umbra cheii este indoiala.
Indoiala reprezinta un imens semn de intrebare legat in circuitul creierului uman.
Ea creeaza o presiune genetica uriasa inconstienta.
Deoarece noi, oamenii, nu putem accepta cu usurinta aceasta stare de neliniste interioara vom avea in mod firesc, impulsul de a incerca sa punem capat presiunii.
Emisfera stanga, logica, incearca sa elimine presiunea printr-un set clar de credinte si valori.
Acest proces a dus de-a lungul timpului la dezvoltarea creierului. Totusi am fost pacaliti de natura, deoarece nu exista vreun raspuns la indoiala noastra.
Daca indoiala serveste cercetarii pure, ea devine creativa dar daca este internalizata personal, ea devine distructiva.
Daca nu ne folosim mintea in mod creativ, indoiala devine fie indoiala de ceilalti, fie indoiala de sine.
E nevoie sa intelegem ca indoiala pune presiune pe noi fiintele umane pentru a evolua inspre o viata mai inalta in serviciul totalitatii.
Cel mai bun lucru pe care il putem face in privinta indoielii este sa o impartasim cu altii. Astfel, o putem imbratisa si ii permitem sa isi urmeze calea.
Cealalta directie este sa o reprimam prin dogma si opinii. Mintea umana isi doreste siguranta. Si daca nu o poate obtine o va fabrica.
Toate sistemele dogmatice sunt cladite pe baza acestei frici umane de nesiguranta.
Darul cheii este cercetarea.
Cercetarea inseamna a ramane deschis fara a gasi un raspuns definitiv in ceea ce priveste viata.
Orice forma de cercetare pura este de mare folos pentru omenire deoarece dezleaga multe dintre secretele naturii.
Presiunea indoielii alimenteaza spiritul cercetarii care conduce la niveluri din ce in ce mai profunde ale intelegerii.
Indiferent insa de ce vom cerceta exista o regula de aur. Atunci cand vom cerceta suficient de profund ceva vom ajunge la revelatia ca observatorul este intim legat de ceea ce observa.
Astfel ajungem sa ne indreptam spre sfarsitul abordarii logice prin sfarsitul propriei abilitati de a observa viata intr-un fel obiectiv.
Intr-o anumita etapa darul cercetarii trebuie sa ne duca inapoi inspre cercetarea propriei naturi interioare.
Chiar si la aceste niveluri inalte de frecventa, indoiala initiala inca exista,, cu forma sa de indoiala asupra propriei existente.
In esenta noastra dorim sa stim cine si ce suntem cu adevarat.
Calea tradionala asociata cu un astfel de drum este calea yoga.
Chiar si la acest nivel insa, al 63-lea dar ne creeaza inca impresia ca ne deplasam undeva sau evoluam de la ceva inspre altceva.
Astfel, ne situam inca, tot la un nivel subtil al propriei gandiri logice.
Al 63-lea siddhi este adevarul.
Indiferent cat de elevata este constienta sau cat de avansata e disciplina in yoga, pana cand nu ajungem in taramul siddhic nu vom realiza paradoxul suprem care este adevarul si anume ca indoiala este adevarul.
Pe acest drum, precum Buddha, trebuie sa studiem, sa ne disciplinam, sa urcam si sa depunem eforturi pentru a ajunge in varf doar pentru a realiza ca raspunsul a fost acolo tot timpul, chiar inainte de a incepe.
Siddhi-ul adevarului se gaseste pretutindeni.
Orice ni se intampla, orice simtim in orice moment nu este decat adevar.
Nu exista nimic in afara adevarului. Adevarul este tot ceea ce este. Adevarul este omnipotent.
La acest nivel cautarea ia sfarsit intrucat cautarea l-a eliminat pe cel care pune intrebarile.